duminică, 20 aprilie 2025
Apariția și Mesajul Maicii Domnului Reginei și Trimisului de Pace din 11 aprilie 2025
Imițați pe Fata Mea Gemma în Rugăciune, Jertfă și Pedeapsă, iar mai ales, în Dragostea ei pentru Cruce
JACAREÍ, APRIL 11, 2025
MESAJ DE LA MAICA DOMNULUI REGINĂ ȘI TRIMISUL DE PACE
COMUNICAT VĂZĂTORULUI MARCOS TADEU TEIXEIRA
APARIȚIILOR DIN JACAREÍ, SP BRAZILIA
(Fecioara Sfântă Maria): “Dragii mei copiii, astăzi vă invită încă o dată la sfințenie. Imițați pe Fata Mea Gemma* în dragostea ei, în dragoste pentru Dumnezeu, pentru Mine și pentru durerile Mele.
Imițați pe Fata Mea Gemma* în renunțarea totală la voința sa proprie, la lume, la vanități și plăceri, pentru a o urma pe calea perfectei renunțări și dragoste. Ca viața dumneavoastră, ca și a ei, să devină un bijutier, o piatră prețioasă plină de virtute și sfințenie în ochii Domnului.
Rugați Rosariul Meditat 66 de două ori.
Fiule meu Marcos, cât dragoste, cât consolare mi-ai dat când ai înregistrat acest Rosariu, Rosariu Nr. 66. Câte săbii de durere le-ai scos din Inimă-Mea pe acea ocazie.
În timp ce toți gândeau doar la distracție, căsătorie și logodnire, căutând numai satisfacția dorințelor lor și realizarea proiectelor personale... Tu ai fost acolo zile întregi, traducând, scriind, înregistrând acest Rosariu Meditat care mi-a scos atât de multe săbii din Inimă.
Da, pentru aceasta te iubesc mai mult decât orice, că și tu m-ai iubit mai mult decât orice. Câte săbii de durere le-ai scos din Inimă-Mea înregistrând mesajele Mele în acest Rosariu Meditat.
Da, cât consolare mi-ai dat și când ai înregistrat Rosariul Meditat 15. Da, le-ai scos 6000 de săbii din Inimă-Mea pe care omenirea le-a pus acolo timp de 60 de ani la rând.
Da, tu, fiule meu, mi-ai dat consolare infinită. De aceea te binecuvântez acum și îți păr cu 7812 (șapte mii opt sute douăsprezece) binecuvântări speciale.
Da, fiule meu, nimeni nu a iubit Aparițiile Mele ca tu ai făcut-o, deci niciunul, niciunul nu va iubi pe tine cum te iubesc eu și n-am să iubesc vreun alt slujitor al Mein cu dragostea cu care te iubesc.
Te binecuvântez și îți păr cu binecuvântări speciale pe fiul meu Edgar și Gilmar la ziua lor de naștere.
Continua să rugi Rosariul Lacrimilor Mele de Sange fiecare zi.
Imițați pe Fata Mea Gemma în Rugăciune, Jertfă și Pedeapsă, iar mai ales, în dragostea ei pentru Cruce.
Vă binecuvântez cu dragoste: de la Lourdes, Fatima și Jacareí.”
Există cineva în ceruri și pe pământ care a făcut mai mult pentru Fecioara Maria decât Marcos? O spune ea însăși, este doar el. Nu ar fi atunci just să-i dea titlul pe care îl merită? Care alt înger merită titlul „Înger al Păcii”? Este doar el.
"Sunt Regina și Trimisul Păcii! Am venit din Ceruri să vă aduc pace!"
Fiecare duminică are loc Cenaclul Maicii Domnului în Sanctuar la ora 10.
Informații: +55 12 99701-2427
Adresă: Estrada Arlindo Alves Vieira, nº300 - Bairro Campo Grande - Jacareí-SpSP
Uitați-vă acest Cenaclu complet
Magazinul Virtual al Maicii Domnului
Din 7 februarie 1991, Maica Domnului a început să viziteze pământul brazilian în Viziunile de la Jacareí, din Valea Paraíba, și să transmită Mesajele Sale de Dragoste lumii prin alesul ei, Marcos Tadeu Teixeira. Aceste viziuni cerești continuă până astăzi; aflați această frumoasă poveste care a început în 1991 și urmați cererile pe care Cerurile le fac pentru mântuirea noastră...
Viziunea Maicii Domnului la Jacareí
Minunea Soarelui și a Candelei
Rugăciunile Maicii Domnului de la Jacareí
Ore Sfinte date de Maica Domnului la Jacarei
Flacăra de iubire a Inimii Imaculate a Mariei
Apariția Maicii Domnului la Lourdes
Apariția Maicii Domnului la Fatima
*VIAȚA SERVITOAREI LUI DUMNEZEU, GEMMA GALGANI. O fată italiancă din Lucca
CAPITOLUL I
1878–1885
Nașterea și educația timpurie a Gemmei, primele semne de virtute & moartea mamei sale
CAMIGLIANO, A sat în Toscana, aproape de Lucca, este locul nașterii fetei angelice a cărei viață o voi scrie.
S-a născut pe 12 martie 1878. Părintele ei erau Henry Galgani, un chimist, descins, se spune, din familia Sfântului Ioan Leonardi, și Aurelia de casa nobiliară Landi, amândoi catolici devotați vechi stiluri și cetățeni onorați. Au avut opt copii, cinci băieți și trei fete. Toți ei, cu excepția a trei care trăiesc încă, au murit în tinerețe.
Conform obiceiului părinților creștini adevărați, aceste bune persoane s-au asigurat ca copiii lor să fie botezați cât mai repede posibil; și astfel Gemma, al patrulea copil și cea mai mare fiică, a fost botezată ziua următoare după naștere în Biserica Parohială Sf. Mihail din Camigliano de către Rectorul D. Pietro Quilici.
Numele i s-a dat la botez părea providențial; pentru că era destinată să strălucescă familia ei prin splendoarea virtuților sale, și să strălucească ca o gemă strălucitoare în Biserica lui Dumnezeu. Părinții acestei copilări de binecuvântare au fost fără îndoială mișcați într-un mod special să-i dea acest nume; pentru că se spune că mama ei, imediat înainte ca ea să se nască, era plină de bucurie; și tatăl ei, cât s-a văzut-o, a fost impresionat cu sentimentul unei bujorii speciale. Neavând astfel de simțiri la nașterea oricărui alt copil al lor, le părea natural să o considere ca un dar special de prețios și să o numească Gemma. Este sigur că așa au crezut în ea cât timp au trăit. În ochii lor Gemma a fost întotdeauna prima dintre toți frații ei și surorile sale. Tatăl ei era adesea auzit să exclame: „Am doar două copii, Gemma și Gino.” Gino, deși mai mare cu câteva ani decât ea, încercând totuși să copieze virtuțile micii lui soră, a venit astfel pe locul doi în afecțiunile tatălui său. El era un înger al purității și inocenței; când a murit, aspira la Preoție, și deja primise ordinele minore.
Domnul Galgani, curând după nașterea Gemmei, pentru a se ocupa eficient de educația copiilor săi, s-a mutat permanent cu familia sa la Lucca.
Când avea doi ani Gemma a fost trimisă împreună cu frații și surorile sale într-o școală particulară semi-internat pentru băieți și fete din cele mai bune familii. Aceasta era condusă de două doamne excelente din Lucca, Emilia și Elena Vallini. A continuat să meargă la aceeași școală timp de cinci ani. Doamnele sale bunicioase au exprimat admirația lor pentru ea într-un raport scris mai târziu astfel:
„Draga Gemma avea doar doi ani când i s-a încredințat. De la o vârstă atât de fragedă a dat dovadă de inteligență matură și părea să fi ajuns deja la folosirea rațiunii. Era serioasă, gânditoare, judecătoroasă în totul și se diferenția de toate prietenele ei. Nu s-a văzut niciodată plângând sau certându-se; chipul său era întotdeauna liniștit și dulce. Fie că i se făcea laudă fie reproș, era același lucru, singura sa răspuns a fost un zâmbet modest, iar purtarea ei era una de compoziție imperturbabilă. Dispoziția ei era viuioară și arzătoare, dar în timpul întreg al petrecut cu noi nu am avut niciodată nevoie să o pedepsim; pentru că la miciile greșeli care sunt inevitabile la vârsta aceasta cel mai mic reproș a fost suficient pentru ea și i-a ascultat imediat. Avea doi frați și două surori la școală cu ea; nu s-a văzut niciodată în dezacord cu ei, și le cedea întotdeauna cea mai bună parte de totul, privându-se pe sine. La masă Gemma era întotdeauna mulțumită, iar zâmbetul care se juca pe buzele sale a fost singura sa plângere sau aprobare.”
„A învățat imediat toate rugăciunile recitate zi de zile de copii, chiar dacă repetate împreună ar fi ocupat jumătatea unei ore. La cinci ani citea Oficiul Maicii Domnului și al Morților din Breviar cu aceeași ușurință și viteză ca un adult; acest lucru se datorează diligenței speciale a copilăriei angelice, deoarece știa că Breviarul era o rețea de laudă divină. Era asiduu în studii și învăța repede tot ce i se preda, chiar lucruri care erau prea mari pentru vârsta ei fragedă. Gemma a fost foarte iubită în școală, mai ales de fetițele mici care întotdeauna doreau să fie cu ea.”
Având recent vizitat pe Signore Vallini în Lucca, am auzit confirmarea lor completă a raportului de mai sus. S-a terminat astfel:
“Vrem să spunem și că îi datorăm acestui copil inocent și virtuos un mare favor primit de la Dumnezeu. În timp ce ea frecventa școala noastră, o formă foarte malignă de tuse convulsivă a invadat Lucca; și toată familia noastră a fost atacată de aceasta. Am simțit că nu ar trebui să păstrăm pe cei cinci copii în timpul acesteia; dar după ce am consultat Preotul Paroh, el ne-a sfătuit să nu le părăsim pentru că mama lor era bolnavă și în pericol de moarte. Am urmat sfatul său, iar când draga Gemma a rugat la cererea noastră, epidemia s-a oprit, și niciun dintre elevii noi n-au rămas afectați.”
(Semnat) EMILIA și HELEN VALLINI
Biografie originală din 1909 a Vieții lui Gemma Galgani de P. Germano di S. Stanislao Passionist (Venerabilul Padre Germano Ruoppolo)
Tatăl Gemmei urmărea cu atenție progresele sale rapide în virtute și învățământ. El lăuda pe Dumnezeu pentru aceasta, iar în același timp dragostea sa tânără pentru ea creștea. O lua adesea cu el la plimbări; orice i-o dădea sau obținea pentru ea insista să fie de cea mai bună calitate; în zilele vacanței școlare se bucura să o aibă lângă el, și când intra acasă întrebarea sa era sigură: „Unde este Gemma?” La aceasta servitorii indicau mereu camera mică unde ea petrecea timpul singură studind, lucrând sau rugându-se. Fără îndoială o astfel de parțialitate din partea unui tată nu era laudabilă; și era în special dezagreabilă pentru Gemma, ale cărei minte și inimă singular rectitudine erau evidente tuturor încă din copilăriea ei. Nu existau umbre de gelozie din partea fraților sau surorilor ei, atât de mare fiind dragostea lor față de ea; dar parțialitatea tatălui ei îi cauza o durere amară. Ea se plângea adesea lui pentru aceasta, protestând că nu este demnă de astfel de atenții și declarând cât de mult le disprețuiește. Și când nu putea să le oprească, vărtea durerea ei în lacrimi abundente.
Se întâmpla uneori ca acest tată afecționat, luându-și copila pe genunchi, încercase să o sărățească, dar niciodată nu reușea. Fără de dubiu un înger sub formă umană, ea arătase chiar la acea vârstă mică o aversiune intensă față de orice ce avea gustul senzual; și folosind toată puterea ei pentru a scăpa de caresele tatălui său, spunea: „Tata, nu mă atinge;” iar când el răspundea: „Dar eu sunt tatăl tau.” Răspunsul ei era: „Da, Tata, dar nu vreau să fiu atingută de nimeni;” și el, pentru a nu o supără, o lăsa pe ea, și mai degrabă decât a fi nemulțumit, se încheia cu amestecarea lacrimilor sale cu ale ei și se retragea uimit de tendințe angelice asemenea la un copil atât de tânăr. Gemma din partea sa atribuia aceste victorii lacrimilor sale. Și — fiind mereu pe găură — știa cum să le păstreze în rezervă, folosindu-le cu succes când era nevoie.
Pe o dată, un tânăr, vărul ei primar, a încercat să o atinge și a plătit scump pentru aceasta. El era pe cal la ușa casei lor, și, având uitată ceva, i-a strigat Gemmei să-i aducă. Ea a răspuns imediat și în clipa de față i-a adus ceea ce dorea — atunci avea șapte ani. Atât de mirabil l-a impresionat modul grațios cu care acea mică serviciu îi fusese făcut, încât tânărul, pentru a-i arăta recunoștința dragului său văr, și-a întins mâna la plecare să-o lovească pe obraz. Dar Gemma l-a respins imediat cu atât de multă putere încît, pierzând echilibrul, el a căzut din sadlă și s-a rănit în urma căderii.
Iubirea Gemmei pentru mama ei era destul de diferită față de cea pe care o purta tatălui său și celorlalți membri ai familiei, deși nu era mai puțin adevărată și puternică. Aurelia Galgani nu era doar o creștină bună, ci o Sfântă, un model perfect pentru toate mamele catolice. Rugaciunea ei era continuă; fiecare dimineață participa la Pâinea Vieții cu simțiri de credință vie, nerecunoscând niciun obstacol să-i împiedice să meargă la biserică, chiar și când suferea de febră. Din această hrană divină tragea putere și spirit pentru îndeplinirea perfectă a datoriilor sale. O iubea pe toți copiii ei, dar mai ales pe Gemma, în care recunoștea cel mai bine cadurile lui Dumnezeu.
Harul începe să opereze foarte devreme în sufletul copilului. Lucrările sale se făceau evidente prin dispozițiile ei perfecte și condescendente; prin dragostea de retragere și tăcere; prin urâciunea față de vanitate și căutarea plăcerilor — și într-o anumită demnitate în purtare care nu era cu adevărat cea a unui copil. De aceea, mama ei, bine conștientă de propria sa datorie, și departe de a se lăsa la demonstrații inutile de afecțiune, s-a dedicat, cu cel mai mare grijă, să cultive în sufletul copilului acele germene prețioase ale tuturor virtuților.
Aici vedem o mamă care devine directoarea spirituală a fiicei sale, și Gemma, la rândul ei, plină de recunoștință către Domnul pentru că i-a dat-o pe astfel de mama, era mereu conștientă de grijile asidue și neîntrerupte oferite-i. Ea obișnuia să declare că este mamei sale că îi datoră cunoașterea lui Dumnezeu și dragostea pentru virtute.
Această mamă sfântă obișnuia să ia-o pe Gemma în brațe și să-i învăță lucruri sfinte, amestecând lacrimi cu cuvintele sale. „Am rugat pe Isus,” îi spunea ea, „să-mi dea o fiică. El m-a consolat adevărat, dar prea târziu! Eu mă slăbesc și curând trebuie să te părăsesc; folosește-te bine de instruirile Mamei tale.” Și apoi i-explica adevărurile Sfintei Noastre Credințe, preziositatea sufletului, deformarea păcatului, fericirea de a aparține în întregime lui Dumnezeu și vanitatea lumii. Uneori îi arăta Imaginea Domnului nostru răstignit pe cruce și-i spunea: „Uite, Gemma, cum a murit acest drag Isus pentru noi.” Și adaptându-se capacității copilului, studia cum să o facă să înțeleagă misterul iubirii lui Dumnezeu și cum fiecare creștin este obligat să răspundă acesteia. I-a învățat cum să se roage și obișnuiau să rostească rugăciuni împreună, dimineața, imediat ce se trezea, seara înainte de a merge la culcare, și foarte des în decursul zilei.
Toți știau cât de obositor este pentru copii să asculte predici și să recite rugăciuni vocale — datorită dificultății lor de a da atenție fixată la ceva, și din dorința lor de novități. Dar nu era așa cu Gemma. Ea găsea toată bucuria ei în primele lecții de pietate, și ca urmare niciodată nu s-a obosit să asculte predici sau să se roage. Și când mama sa s-a obosit, sau a trebuit să oprească pentru a-și îndeplini datoria casei, Gemma urmărind-o strâns zicea: “Mamma, spune-mi puțin mai mult despre Isus.”
Cât mai aproape se simțea această bună mamă că se îndreaptă spre sfârșitul ei, cu atât mai mare devenea ardoarea și entuziasmul ei în educația religioasă a copiilor. Fiecare sâmbătă îi lua pe ei cu ea la biserică — sau, dacă nu putea să meargă, trimitea altcineva să-i ia.
Ea aranja ca cei mai mari să meargă la SPOVADĂ, deși unii dintre ei, inclusiv Gemma, nu aveau încă șapte ani. Astfel îi obișnuia pe ei din copilărie să frecventeze acest salutar SACRAMENT. Ea însăși i-a pregătit pentru el, și când a venit rândul lui Gemma, această mamă devotată plângea văzându-i gravitatea și atenția, și marele durer pentru miciile sale greșeli.
Odată spuse: “Gemma, dacă aș putea să te iau când Isus mă cheamă ai fi bucuroasă?”
“Unde?” răspunse copilul.
“În Rai, cu Isus și îngerii Lui.” — La aceste cuvinte inima miciului s-a umplut de o mare bucurie, și din acel moment a fost aprinsă în ea o astfel de dorință să meargă la cer, încât niciodată nu l-a părăsit. De fapt, creștea atât de mult cu vârsta ei încât consuma toată ființa sa. Aceasta o vom vedea în desfășurarea poveștii sale.
Ea însăși mi-a spus odată: “A fost adevăratul meu Mamma care din primele mele ani m-a instilat această dorință pentru cer.” Apoi, aluzând la faptul că i-am interzis să cere să moară, adăugase cu o simplitate indescriptibilă: “Și acum, după șaisprezece ani, dacă încă doresc Raiul și mă îndrept către el, primesc bune mustrări pentru asta. Mamei i-am răspuns Da; și deoarece mi-a vorbit atât de des despre Rai, nu voi fi niciodată despărțită de ea, și n-am părăsit camera ei.”
Bolnavul Doamnei Galgani era consumația (Tuberculoza) și pentru cinci ani o slăbea. Nu mai devreme decât au stabilit natura bolii, a fost emisă o interdicție strictă care interzicea oricărui copil să se apropie de patul mamei lor bolnave. Gemma era amărăită în mod deosebit găsind-se astfel într-un clip despărțită de cea pe care o iubea dublu ca mamă și ca ghid spiritual.
“Și acum,” zicea plângând, “departe de Mamma, cine va insista să mă rog și să-i iubesc pe Isus?” Ceruse și implorase, și cu mare dificultate obținuse ca cel puțin în cazul ei se facă o excepție. Ne putem face o idee cum s-a folosit această copilă ferventă de astfel de permisiune. S-a folosit atât de mult de ea încât, gândindu-se mai târziu la aceasta, simțea adânc regretată, crezând că a dezobediat și s-a lăsat condusă de capriciu.
Ea însăși ne spune cum era ocupată lângă patul ei: “M-am apropiat de ea și m-am agățat la perna sa, și am rugat.” Instinct sublim într-o copilă care nu avea încă șapte ani!
În același timp, ziua separării finale se apropia. Mama bolnavă se înrăutățea zilnic, deși pericolul iminent nu era vizibil din afară. Chiar și la această ultimă etapă ea s-a arătat mereu grijulie pentru binele spiritual al copiilor ei. Gemma, deși avea vârsta atât de fragedă, era mai mult decât potrivită să primească Sacramentul Confirmării; „acum,” a gândit mama sa devotată, „nu pot face ceva mai bun decît să-i încredințez această dragă copil Domnului Sfânt înainte de a muri; când ora ultimă se apropie voi ști că pe cine l-am lăsat-o.”
Gemma, între timp, s-a pregătit pentru a primi cu demnitate acest Sacrament și, necontențându-se de aceasta, a adus o Maestră în Doctrina Creștină acasă fiecare seară pentru a adăuga mai multă perfecțiune muncii sale. Când totul a fost gata, la prima ocazie care s-a prezentat, copilul a fost acompaniat la Bazilica Sfântului Mihail din Foro, unde Arhiepiscopul, Monsignor Nicholas Ghilardi, oficia Confirmarea. Era 26 mai 1885. Din particularitățile care au scăpat ulterior de Gemma vom putea forma o idee despre comunicările excepționale pe care le-a primit de la Sfântul Duh în acest Sacrament.
Este bine ca ea însăși să ne spună cu toată sinceritatea ce s-a întâmplat ocazional. Când ceremonia a fost terminată, cei care au acompaniat Gemma doreau să rămână pentru a auzi o altă Mesă în mulțumire și ea s-a folosit de această oportunitate pentru a se ruga pentru mama sa bolnavă.
„Am auzit Sfânta Liturghie,” a spus ea, „cât mai bine am putut, rugându-mă pentru Mamma, când deodată o voce la inima mea mi-a zis: ‘O dorești să-mi dau Mamma?’ — ‘Da,’ am răspuns eu, ‘dar cu condiția ca și pe mine mă iați.’ — ‘Nu,’ a răspuns vocea, ‘dă-mă-o necondiționat. Tu ai de aşteptat acum cu tatăl tau. Te voi lua la Cer mai târziu.’ Am fost obligată să răspund: ‘Da’, și când Liturghia s-a terminat am alergat acasă. Oh! căile Domnului!”
Aceasta, dacă nu ne înșelăm, a fost prima locuțiune cerească la Gemma; multe alte au urmat pe care le propunem să le relatăm în ordine. Circumstanța coborârii sacramentale a Sfântului Duh în acea suflet inocent este de sine stătătoare o bună motiv pentru a crede că El a fost autorul acestei locuțiuni, adevărul căreia mai mult a fost confirmat de ceea ce a urmat. Gemma făcuse jertfa lui Dumnezeu a celei pe care o iubea cel mai mult în lume; meritul ei era asigurat în ceruri.
S-a întors acasă din biserică și a găsit mama morind; s-a agenuncat și s-a rugat lângă patul ei, vărsând lacrimi amare, declarând în același timp că nu va părăsi până când totul se va termina deoarece dorea să audă cuvintele ultime ale Mamei. Dar tatăl său nu a putut suferi să o lase acolo din teama ca ea să moară înaintea mamei; i-a făcut semn să plece și a dispus ca să meargă cu mătușa ei, Helen Landi, la San Gennaro și să rămână acolo până când el o va chema înapoi.
Ea își păstrase speranța constantă de a putea sta lângă mama sa și de a merge cu ea în Paradis; abia acum renunțase la această speranță la piciorul Altarului, iar acum din nou, ascultând voința tatălui ei, s-a dus imediat. În timp ce mama ei se recupera puțin dar apoi relapsă și pe 19 septembrie 1886 a murit moartea unei sfinte în vârstă de treizeci și nouă ani.
Vestirea tristă i s-a adus imediat Gemmei, încă la casa mătușii sale, iar rezignarea cu care o primise a fost admirabilă peste orice cuvinte. Dar ne putem bine imagina ce ar fi durerea pungentă a unei despărțiri asemenea. Astfel, O Dumnezeule meu, Tu vrei să încerci sufletele cele mai dragi Tăi, chiar și în anii lor cei mai tineri.
Sursa: ➥ www.StGemmaGalgani.com